Șoc în Bănie! Cum a reacționat starul Universității Craiova atunci când a aflat că poate pleca în mijlocul sezonului. EXCLUSIV

Șoc în Bănie! Cum a reacționat starul Universității Craiova atunci când a aflat că poate pleca în mijlocul sezonului. EXCLUSIV
  • Publicat:

Elvir Koljic ar fi pe picior de plecare de la Universitatea Craiova, însă bosniacul nu știe deocamdată mare lucru despre viitoare sa destinație, conform informațiilor obținute de ProSport.

Vârful le-a transmis apropiaților că este sănătos, n-are vreo problemă medicală, fiind surprins de faptul că n-a prins lotul la meciul cu Petrolul, din etapa intermediară.

Petrolul și Universitatea Craiova se vor întâlni pe „Ilie Oană”, joi, de la ora 18:30.

Cum a reacționat Elvir Koljic când a aflat că poate pleca de la Universitatea Craiova

Mihai Rotaru este pe cale să mai vândă un jucător important, într-o perioadă în care Craiova și-a revenit în Superliga, izbutind să o bată greu pe FC Voluntari, scor 2-1.

Lovitură serioasă pentru fanii Universității Craiova! Elvir Koljic nu va juca în meciul de la Ploiești, însă atacantul nu știe deocamdată ce se va întâmpla cu el: dacă va continua în cele din urmă în Bănie, ori va părăsi campionatul nostru.

Cert este că bosniacul măcinat de multe accidentări a participat la ultima ședința de pregătire și este apt pentru duelul din această rundă intermediară, doar că Ivaylo Petev nu l-a inclus pe acesta în lot.

Elvir Koljic ar fi aproape de un transfer într-un campionat exotic, conform fanatik.ro. “El este un atacant pe care îl vedeam peste Rrahmani. Dar s-au legat accidentările incredibil. Au fost foarte multe”, a spus Florin Gardoș, conform sursei citate.

Koljic a jucat 31 de minute cu Voluntari și a reușit să înscrie la Botoșani, într-un meci încheiat la egalitate, scor 2-2, care i-a salvat postul bulgarului Petev.

Povestea incredibilă a lui Elvir Koljic: „Războiul ne-a afectat pe toți!”

Golgheterul din Superliga a recunoscut că a trecut prin momente grele, iar familia sa a ajuns în Spania în urmă cu mai bine de 30 de ani.

„Războiul ne‑a afectat pe toţi, majoritatea am pierdut în el oameni din familie sau prieteni. A fost o poveste foarte urâtă şi foarte dureroasă.

Eu şi familia mea am fost norocoşi, ei au reuşit să emigreze în Spania în 1993. Apoi ne‑am întors în Bosnia când eu aveam vreo 3 ani”, a spus Elvir Koljic, spre finalul anului trecut.

Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mărturia sfâșietoare a văduvei lui Sorin Anghel, bărbatul măcelărit de interlopi: „Au venit după el şi i-au dat, ca să nu scape”
Mărturia sfâșietoare a văduvei lui Sorin Anghel, bărbatul măcelărit de interlopi: „Au venit după el şi i-au dat, ca să…
Prima lovitură pe care vrea să o dea Corvinul în mercato, pentru Europa League
Prima lovitură pe care vrea să o dea Corvinul în mercato, pentru Europa League
Mama Geta a scăpat porumbelul: „Iancu e trup și suflet pentru o femeie. Pentru Culiță nu bag nici acum mâna în foc”
Mama Geta a scăpat porumbelul: „Iancu e trup și suflet pentru o femeie. Pentru Culiță nu bag nici acum mâna…
Dieta DRASTICĂ a Monicăi Anghel! A slăbit peste 40 de kg în timp record. „Mă cântăresc în fiecare zi”
Dieta DRASTICĂ a Monicăi Anghel! A slăbit peste 40 de kg în timp record. „Mă cântăresc în fiecare zi”
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe sus
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe…
Procesul lui Vlad Pascu s-ar putea schimba radical, odată cu noua judecătoare. Se reia în discuţie să fie acuzat de omor în loc de ucidere din culpă
Procesul lui Vlad Pascu s-ar putea schimba radical, odată cu noua judecătoare. Se reia în discuţie să fie acuzat de…
Instrument REVOLUȚIONAR, la un pas de a SCHIMBA LUMEA pentru totdeauna!
Instrument REVOLUȚIONAR, la un pas de a SCHIMBA LUMEA pentru totdeauna!
Cântăreaţa cea mai excentrică din România, care s-a distrat cu Puşcaş pe Insula Miliardarilor, a apărut pe stradă fără sutien!
Cântăreaţa cea mai excentrică din România, care s-a distrat cu Puşcaş pe Insula Miliardarilor, a apărut pe stradă fără sutien!
Se schimbă banii de la 5 iunie 2024! 1.000.000 de români sunt afectați
Se schimbă banii de la 5 iunie 2024! 1.000.000 de români sunt afectați
Se dau 750 DE LEI, timp de trei ani. Banii au început deja să intre în CONTUL BANCAR
Se dau 750 DE LEI, timp de trei ani. Banii au început deja să intre în CONTUL BANCAR
Creatura cu aspect înfricoșător găsită pe o plajă. Ce au descoperit oamenii de știință care au analizat
Creatura cu aspect înfricoșător găsită pe o plajă. Ce au descoperit oamenii de știință care au analizat "monstrul marin"
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Prețurile de pe litoralul românesc au luat-o razna. Cât au ajuns să coste produsele obișnuite din supermarket
Prețurile de pe litoralul românesc au luat-o razna. Cât au ajuns să coste produsele obișnuite din supermarket
Budapesta va găzdui finala Ligii Campionilor din 2026
Budapesta va găzdui finala Ligii Campionilor din 2026
Ce NU trebuie să faci dacă ai băgat benzină în loc de motorină! Cum poți remedia problema
Ce NU trebuie să faci dacă ai băgat benzină în loc de motorină! Cum poți remedia problema
Simona Gherghe, mesajul emoționant de ziua fiicei sale. Ce i-a transmis și în ce ipostază demnă de apreciere a pozat-o
Simona Gherghe, mesajul emoționant de ziua fiicei sale. Ce i-a transmis și în ce ipostază demnă de apreciere a pozat-o
×